Amplificator | Chitara Electrica 40VA

Pagina dedicata amplificatorului
de 40VA pentru chitara electrica.

Sectiuni
 + Home
 + Schema
 + Fotografii
 
Altele
 + Tuburi sovietice
 
LINK-uri utile
 

Vizitatori:

Bine ati venit

Aceasta pagina trateaza constructia unui amplificator pentru chitara electrica cu o putere instalata de 40VA, cu functie de tremolo si bucla de efecte "SEND - RETURN", integral pe lampi. Pentru a-mi satisface pasiunea pentru chitara electrica, am nevoie de un amplificator puternic si versatil cu bucla de efecte pentru a putea integra procesorul de sunet in lantul de amplificare. Astfel dupa ce am petrecut ceva timp documentandu-ma si facand experimente pe baza schemelor gasite, am ajuns la o variatie a unui amplificator Fender Blackface Model 1969.

Acest amplificator se bazeaza in principiu pe schemele de la statia de chitara Fender Blackface Model 1969 de la care am imprumutat schema electrica de principiu a amplificatorului final, a preamplificatorului si o variatie a modului de tremolo realizat cu oscilator cu lampa. Schema buclei de efecte consta dintr-un repetor catodic pentru driver-ul "SEND" si un etaj de amplificare inversor pentru driver-ul "RETURN".

Am ales solutia rectificarii cu lampa datorita tuturor avantajelor pe care le aduce aceasta alternativa intr-o statie destinata amplificarii chitarei electrice. Lampile rectificatoare sunt de tipul 6Ц5C (6T5C) de provenienta sovietica. Fiindca datele de catalog indica parametrii 75mA / 500V, am utilizat 2 lampi similare in paralel pentru a obtine cei 150mA necesari functionarii amplificatorului.

Per total, amplificatorul cuprinde 8 lampi care reprezinta:

  - 2 lampi rectificatoare de tipul 6Ц5C (6T5C)
  - 2 lampi de putere de tipul (6П3C) 6P3S sau EL34 (net superioare)
  - 1 lampa preamplificator de tipul 6H1П (6N1P)
  - 1 lampa bucla de efecte de tipul 6H1П (6N1P)
  - 1 lampa defazor de tipul 6H2П (6N2P)
  - 1 lampa oscilator generator de tremolo de tipul 6H2П (6N2P)

Datorita consumului mare de energie electrica, transformatorul de retea l-am construit cu urmatoarele specificatii:

  - PRI: 220V / 50Hz
  - SEC1: 320V / 150mA
  - SEC2: 320V / 150mA
  - SEC3: 50V / 100mA
  - SEC4: 6.3V / 5A
  - SEC5: 6.3V / 5A

Se observa lesne ca transformatorul este usor supradimensionat fapt ce va permite amplificatorului sa lucreze la putere maxima pe perioade de timp mari fara probleme (exceptand faptul ca lampile se vor "consuma" mai repede). Fiindca am optat pentru o rectificare cu lampa, este necesara o tensiune de 640Vca pe o infasurare secundara cu priza mediana pentru a obtine dupa rectificare 455Vcc necesari finalului audio in contratimp.

Tot la capitolul alimentare trebuie de mentionat ca am folosit o bobina de soc pentru filtrarea aditionala a curentului, cu o inductanta de 5H. Am realizat astfel un filtru PI CLC (50uF - 5H - 50uF). Acest filtru asigura o mai buna filtrare a componentei alternative a curentului continuu in urma rectificarii.

Transformatorul de iesire este de o putere considerabila, pachetul de tole si sarma din bobinaj fiind destinate sa suporte o putere de 80VA (dublul puterii amplificatorului).

Inapoi sus

Schema

Schemele de principiu vor fi disponibile dupa ce le termin de transpus de pe hartie in format electronic.

Nota: Filamentele tuturor tuburilor sunt alimentate in curent alternativ.

Inapoi sus

Fotografii

In aceasta sectiune gasiti fotografii ale proiectului in diferite stadii ale procesului de constructie.

Cablajul sursei de alimentare cu negativare

Cum a inceput totul...

Teste, teste si iar teste... verificarea raspunsului in frecventa, etc.

Carcasa metalica (sasiul) statiei de chitara in faza initiala

Statia de chitara - pozitionarea ansamblelor mecanice in vederea
practicarii gaurilor pentru fixarea lor

Cablarea de test a statiei de chitara in scopul detectarii si rectificarii
eventualelor defecte de proiectare

Teste, teste si iar teste... masuratori si altele

Teste, teste si iar teste...

Lampile rectificatoare in toata splendoarea lor - in perioada de teste

Teste, teste si iar teste...

Montarea subansamblelor mecanice in interior si cablarea lor

Constructia cablajului "hard-wired" pe interiorul statiei de chitara

Vedere - statia de chitara in timpul montarii subansamblelor mecanice

Statia de chitara cu mare parte din subansamblele mecanice montate

Cablaj preamplificator, bucla de efecte, defazor - nepopulat

Cablaj preamplificator, bucla de efecte, defazor - in constructie

Verso cablaj preamplificator, bucla de efecte, defazor - in constructie

Cablajul preamplificator, bucla de efecte, defazor - varianta finala

Cablajul preamplificator, bucla de efecte, defazor - montat pe sasiu

In prezent, tuburile 6П3C (6P3S) se produc in Rusia de catre Svetlana. Referitor la 6Ц5C (6T5C), nu stiu (daca) si nu cred ca se mai produc. Cat despre seriile 6H1П, 6H2П (6N1P, 6N2P), acestea se produc pe scara larga si se gasesc la diversi producatori in general din Rusia (Sovtek, Svetlana).

Inapoi sus

Va multumesc pentru interesul acordat acestui amplificator pentru chitara electrica.

Copyright 2007-2008 Alexandru Groza
Toate drepturile rezervate.
versiune 1.1 | revizie E

Lumea Tuburilor